A doua zi a Sfintei Săptămâni, denumită și Marțea Seacă este dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a prezis distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat.
La data de 11 aprilie, creștinii sărbătoresc Sfânta și Marea Marți, din săptămâna mare. Este zi de post aspru, astfel că cei care au ales să postească vor consuma doar apă și pâine seara.
În această zi, credincioșii se pregătesc de priveghere, să fie gata în orice clipă să-l întâmpine pe Iisus.
În Biserică se face pomenirea celor 10 fecioare. 5 dintre ele erau înțelepte și celelalte neînțelepte. Se spune că la întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au așteptat cu candela plină de ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei.
Uleiul simbolizează milostenia, iar candelele aprinse simbolizează faptele bune, care trebuie sa ardă pana la sfârșitul vieții. Toate cele zece fecioare au murit, deoarece cele „neînțelepte” nu aveau credința aprinsă în suflete, iar cele „înțelepte” nu au vrut să dea din uleiul lor, adică să facă un act de milostenie.
În Calendarul Ortodox este prăznuit, astăzi, 11 aprilie, Sfântul mucenic Antipa. Un martir care a fost de neclintit atunci când păgânii i-au cerut să se lepede de credința în Hristos.