Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu) născut la data de 30 iulie 1894 la Dorohoi, decedat la data de 17 martie 1964 la București, a fost un poet, avocat, scriitor, publicist, epigramist, gastronom și iubitor de vinuri român, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene, marcat în literatura română prin epigramele sale.
A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu.
A făcut studiile la Colegiul “Costache Negruzzi” Iași și la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Și-a început cariera de scriitor în anul 1919, primul volum publicat fiind „Hronicul măscăriciului Vălătuc”, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol.
Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compara cu Gargantua și Pantagruel.
A fost arestat în perioada comunismului de către Securitate care, la interogatorii, i-a cerut să divulge pozițiile prietenilor săi față de regimul politic și a informat Securitatea despre lipsa aparentă de loialitate a Mariei Tănase.
Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist.
