Local „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, la Colegiul Național ”Grigore Ghica” din Dorohoi

„Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, la Colegiul Național ”Grigore Ghica” din Dorohoi

În perioada 20 – 24 noiembrie în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară(SNAC), la Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi s-a desfăşurat Campania „Săptămâna legumelor şi fructelor donate”.
Activivitatea a avut ca scop sensibilizarea elevilor și profesorilor, dar și pe părinți cu privire la situația dificilă în care se află unii copii și bătrâni din orașul Dorohoi. Astfel, în regim de voluntariat, 475 de elevi îndrumați de diriginți şi profesori au donat 665 de kilograme de fructe și legume.
Beneficiarii au fost elevii de la Complexul de apartamente „Floare de Colţ” Dorohoi, copiii de la Centru de zi Jurjac, elevii de la Școala Profesională Specială „Ion Pillat” Dorohoi, familii nevoiașe aflate în evidența Direcției de Asistență Socială Dorohoi, familii din Brăieşti, Horlăceni, Dimăcheni şi Cristineşti.
”Implicarea tuturor voluntarilor în această campanie reprezintă momente de bucurie, empatie şi responsabilitate şi promovează incluziunea, cooperarea şi solidaritatea”, transmit reprezentanții Colegiului.
Exit mobile version