Tur Virtual al Casei Memoriale ”Nicolae Iorga” din Botoșani

La 152 de ani de la nașterea lui Nicolae Iorga, Real Tour vă invită să explorați, virtual, Casa Memorială a acestuia situată în municipiul Botoșani, pe strada ce îi poartă numele.
Nicolae Iorga s-a născut în Botoșani la 5 iunie 1871, așa cum apare în registrul pentru cei născuți în anul 1871. În unele lucrări apare în mod greșit ca dată a nașterii 17 ianuarie 1871. Confuzie apărută, cel mai probabil, din cauza faptului că istoricul era sărbătorit și pe data de 17 iunie, după stilul vechi.
Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei.
”Conservăm digital patrimoniul cultural material și îl transmitem următoarelor generații!”, este mesajul celor de la Real Tour
Articolul precedentPremii importante câștigate de Ansamblul de cântece și dansuri populare „Mugurelul-Mărgineanca” de la Clubul Copiilor Dorohoi
Articolul următorGREVĂ și în sănătate