Sâmbătă, 8 Aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Protopopiatul Dorohoi a organizat Procesiunea de Florii, la care a participat peste 400 de credincioși.

La ora 13.00 s-a săvârșit vecernia la Biserica Sfânta Vineri (Parohia Sfântul Dumitru), după care, intonând cântări specifice momentului, s-a plecat în procesiune pe traseul Bulevardul Victoriei, strada Dimitrie Pompeiu, pietonal, strada Grigore Ghica, catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi și s-a încheiat la Bisericuța de lemn „Nașterea Maicii Domnului”.

Corul „Haris” al Seminarului Teologic Dorohoi a încheiat prin susținerea unui concert, iar părintele protopop Stelian Ciurciun a rostit un cuvânt de învățătură și de mulțumire pentru toate.

Articolul precedent9 Aprilie – Floriile sau Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim
Articolul următorSfânta slujbă de Florii, Biserica „Sf Vineri” Dorohoi